Capitolul 2.

  Capitolul 2.

Desi eram putin socata, era ceva placut. Simteam un amestec de emotii ce ma ameteau: surprindere, fericire si remuscare. Da, eram cuprinsa de remuscari. Daca nu era bine ce faceam, ce urma sa facem? In secunda urmatoare se auzi un zgomot, iar eu si Emmett am sarit arsi si eram pregatiti de atac. Dar ne-am dat seama ca era doar caprioara ce cazuse de pe ram.

–         O aduc eu, zise Em.

–         Bine. Am ramas pe ram si priveam luna plina ce-mi dadea o stare de euforie. Em intr-o secunda era inapoi, cu caprioara in brate. Dar nu mai aveam chef de ea.

–         Daca vrei, poti sa o iei tu.

–         Serios?

–         Da.

–         Bine.

Em nu avea nevoie de prea multe convingeri, pentru a se incumeta sa se infrupte din caprioara. M-a pufnit risul. Apoi am oftat.

–         Ce e? intreba uimit.

–         Pai, nu stiu ce va urma, daca vom evolua.

–         Lasa, Rose. Totul va fi bine.

Em nu parea foarte afectat de cele spuse. As putea spune ca era chiar indiferent.

–         Doar nu suntem frati!

–         In ochii lumii suntem! Am oftat iarasi.

–         Hmm…mda.

–         Si nu stiu ce parere va avea Carlisle!

–         Poate ar trebui sa o intrebi pe Alice, pufni Emmett.

–         Pai, da, ar fi o idee buna. Acum hai sa plecam.

–         Ok.

Emmett termina intr-o clipa ce mai ramase din caprioara si am plecat. A doua zi trebuia sa plecam la scoala. Ce urasc scoala. Toti se holbeaza la noi…de parca am fi niste ciudatenii. Hmm, cred ca suntem.  Noaptea a trecut atit de repede incit intirziam la scoala. Alice ma striga in continuu…Trebuia sa plecam toti cu masina, care e foarte inceata, pe linga viteza noastra…ca sa nu parem suspecti.

–         In sfarsit! spuse Alice cind ma vazuse in salon. Mi-am dat ochii peste cap. Emmett pufni iar in ris, Jasper era plictisit, iar Edward era absent. Carlisle era déjà la lucru, iar Esme nu stiu unde era. Am iesit toti si am inaintat spre masini. Emmett spre Jeepul lui impreuna cu Jasper. Edward spre Volvo, iar eu si Alice spre masina mea superba (  BMW M3, autentica, rosie si rapida, deci ceea ce ma reprezenta). Alice facu o remarca de genul: “ Ce luxoasa e!”, iar eu am raspuns printr-o miscare sugerind: “ Nu e evident?”

Desi nu eram rea, uneori iubeam sa fiu. Alice a inceput sa-mi povesteasca de rochiile pe care le vazuse saptamina trecuta in magazin, iar eu oficial eram atenta.  Am ajuns la scoala. Ca de obicei, toti se holbau, ceea ce era deja de asteptat, iar peste 3 minute lumea se ingramadea linga masina mea sa o admire, ceea ce se intimpla in fiecare dimineata…unii ma intrebau de citeva ori de unde am cumparat-o, incit am inceput sa-i ignor.

–         Sa mergem! I-am soptit lui Alice. Am mers la lectii. Eu si cu Emmet eram intr-o clasa. Prima, filosofia. Adica exact ce-mi trebuia. Profesorul vorbea toata ora, ceea ce imi permitea sa stau neatenta. Am inceput sa ma gindesc cum e sa fii om, cu as fi eu ca om. Ma uitam la Sara, o colega, si imediat imi pieri cheful. Avea doua codite impletite ciudat de urit, ochelari, fata palida si pistrui, multi pistrui. Ochi micuti si buze aproape invizibile. M-am speriat un pic, am scos repede o oglinda si ma analizam inca speriata.  M-am linistit. Aratam superb. In clipa urmatoare am auzit un glas putin iritat:

–         Domnisoara Hale, va deranjam cumva? Nu suntem  la estetica. Toata clasa se intoarse spre mine. Perfect. Auzisem risul lui Emmett ceea ce m-a enerva un pic. Am asteptat aproape doua minute ca totul sa revina la normal, apoi am oftat plictisita. Nu intelegeam de ce trebuia sa ne chinuim asa. Aporape ca adormisem, ceea ce era imposibil. Suna la pauza. Ce usurare. M-am ridicat sa-mi string cartile, cind cineva tusi in urma mea. M-am intors in urma crezind ca e Emmett, dar era Justin, un tip din clasa, increzut in el si superficial. Avea o tunsoare gen punk-rock, se imbraca cu haine largi si mergea de parca se legana.

–         Buna!

Am continuat sa-l ignor.

–         Nu ai vrea sa iesim la un suc?

Deci asta se baga in gura mortii! Am pufnit eu.

–         Sunt sigura ca ne vom distra!

Apoi un mirit il sperie de moarte, se facu verde pe fata si fugi. Ce las!

Era Emmet ce parea a fi un pic gelos.

–         Ce e Emmett? Te-ai enervat? Ciudat sentiment pentru tine!

–         Eu? Sa ma enervez? Spuse ironic. Pe pampalaul ala? Desi dorea sa sune comic nu reusea. Era evident ca era enervat. Am plecat la matematica. Matematica a trecut repede. Poate din cauza ca stateam linga Emmett, ceea ce influenta trecerea timpului. Apoi engleza. La engleza stateam cu o fata ciudata rau. Daca nu eram siugura ca era om, puteam cu usurinta sa o confund cu un vampir. Era la fel de palida ca noi si destul de draguta. M-am holbat destul de mult la ea, sa ma decid daca e om, pina cind m-a observat si m-a privit speriata. S-a retras la marginea bancii. Oamenii astia chiar simt pericolul, am ris in soapta. Si engleza a trecut repede. Acum urma sa plecam la cantina. Uram partea asta a zilei, cind trebuia toti sa ne predace ca mincam si toti se holbau la noi. Am iesit pe hol unde era Alice cu Jasper vesnic plictisit si Emmett.

–         Edward unde e?am intrebat.

–         Nu stiu! Raspunse Alice.

Ce aiurit era baiatul asta. Era tot timpul trist si absent. Cred ca din cauza ca era singur. Am plecat toti la masa, cind isi facu aparitia si Edward. Era tot trist. Deja ma calca pe nervi, ne indispunea si pe noi. Emmet era o exceptie. Am intrat in cantina, si ca de obicei toti se holbau la noi. Chiar atit de ciudati eram? Ne-am luat mincare cit mai putina si am pus-o pe masa. Stateam toti la o masa mai retrasa, Alice linga Jasper, apoi Emmett, eu si Edward.

–         Edward, de ce esti trist?intreba Alice.

–         Nu sunt trist, un pic plicitisit. Dar era clar ca era trist. Of, deja m-am saturat. Sa-si gaseasca si el o prietena, nu arata chiar asa da rau. Edward pufni.

–         De ce rizi? l-am intrebat curioasa.

–         Deci, Rosalie, citesc ginduri! Spuse el inca amuzat.

–         Serios?

–         Da.

Atunci trebuie sa-mi controlez gindurile, imi spusesem eu.

Edward pufni iar.