Capitolul 3.

Capitolul 3.

Desi cred ca am rosit, chiar daca era imposibil. In fine. M-am ridicat si am plecat. Tipic pentru caracterul meu. J Am iesit pe usa cantinei si am trintit-o. Imi imaginam ce fata aveau fratii mei, sau  colegii din cantina. Aveam psihologia. Si nu aveam chef sa merg. O lectie ratata nu era chiar atit de rau. Am iesit rapid afara, inca era pauza. Am ajuns la masina mea superba, pe care inca o admirau vreo doi colegi. Am deschis usa si mi-am fluturat parul un pic. Tipii se uitau ciudat la mine.

–         Ce? Am intrebat enervata.

Tipii inca ma priveau ciudat, dar au hotarit sa plece. Inca privindu-ma. Am oftat plictisita si m-am suit in masina. Masina mea imi semana perfect. La fel de stilata. Scaune maro, moi, din piele, 200 cai putere, ferestre intunecate perfect lucioase.  M-am privit o clipa in oglinda si am dat drumul la muzica. Cei ce au inventat ca vampirii nu se vad in oglinda, au spus o mare timpenie. Am luat-o la goana. Desi mergeam destul de repede, nici o masina nu era pe drum si am trecut neobservata. Nu stiam incontro ma indrept. Vroiam sa vinez, deoarece seara trecuta fusese ratat vinatul. Si eram moarta de foame. Am ajuns in padure. Vesnic adormita. Parca nu era viata aici. Cred ca am afectat-o noi, am ras in sinea mea. Am inanintat in adincul padurii, cu o viteza uimitoare pentru orice fiinta umana. Parul imi plutea elegant in aer, ceea ce imi facea placere. O picatura imi atinse obrazul. Incepu sa ploua marunt. O caprioara pasea elegant pe o poiana, nu simtea pericolul. Iata si prinzul! Am ochit-o si am inceput sa fug spre ea. Dar ea nu se misca, parca astepta ceva. Asa nu era interesant. Dar imi era prea foame ca sa am chef de mofturi. In ultimul moment caprioara incepu sa fuga cu o viteza uimitoare chiar si pentru mine. Am accelerat un pic viteza. Dar ea continua sa fuga rapid. Si arata destul de ciudat pentru o caprioara. Am accelerat mai mult. Am continuat sa fug mii de km, caprioara nu se dadea batuta. Adrenalina ma domina complet. Nu stiam in ce parte sunt. Am continuat sa fug, pina cind caprioara disparu. Da, disparu si eu nu stiam unde. Dar era imposibil. Unde s-o fi dus? Am ramas confuza in mijlocul padurii, nestiind incotro sa o iau dupa caprioara. Deoadata un miriit fioros se auzi de departe. Desi de obicei nu ne speriem de urlete, asta a fost periculos. Mai multe miriituri rasunau in padure. Si se apropiau. Cu viteza. Frunzele fosneau, iar miriiturile continuau. Am decis sa zbor in sus, dar o forma ciudata iesi de sub frunze.

Un lup fioros, gigant, si blanos urla la mine. Iar din urma lui mai iesira doi. M-au incoltit din toate partile si urlau la mine. Desi e penibil pentru un vampir, simteam o picatura de frica. Doar o picatura … J Si simteam ca nu sunt doar niste lupi, deoarece un miros urit si ciudat predomina in aer. Deodata imi amintisem mirosul…erau…VIRCOLACI! Cei mai mari dusmani ai nostri. Dar ce cautau pe teritoriul nostru si urlau la mine? Mintea reactiona si mi-am dat seama, printre copaci se prevedea o sosea, cu niste casi, era mai insorit decit in Forks aici,  eram in …LA PUSH! Am trecut teritoriul! Si am incalcat tratatul. Carlisle ma va “omori”. Iar penibilii astia cu mare dreptate se rinjeau la mine.

–         Mai spalati-va si voi! O replica mai ingenioasa nici nu puteam sa spun. Off.

S-au oprit toti din miriit si s-au uitat la mine. Apoi s-au aruncat toti asupra mea.

–         Imi pare rau! Nu am observ…

–         Ai incalcat teritoriul si vei plati! O voce groasa acoporea toate acele miriituri. Cred ca era seful, deoarece era cel mai mare.

–         Fiti seriosi, ce imi ve-ti face?

Toti se aruncasera spre mine. Am inceput sa fug cit de repede puteam, deoarece viroclacii pot fi doboriti doar cind sunt mai multi vampiri, si atunci foarte greu… Niste fete cunoscute pluteau in fata mea.

Ps: Nu stiu cit de mult va place fan ficul asta. Mie imi place Rose si ma stradui sa o descriu in felul meu. Si stiu ca nu sunt inmtimplarile lui Stephenie, stiu, eu am ales sa fie asa. Read and comment! 😉